joi, 10 aprilie 2008

Cmena8 cu stenopă

Un aparat foarte bun pentru fotografia prin stenopă utilizând filmul îngust, este şi celebrul şi bătrânul Cmena8 de provenienţă sovietică. Acesta, nefiind SLR deci neavând oglindă, este mai uşor de adaptat pentru stenopă şi totodată se pot obţine distanţe focale mult mai mici deci unghiuri de cuprindere mult mai mari. Mai exact ce s-a făcut:
1. scoaterea capacului din spate (camera filmului)
2. deşurubarea celor două şuruburi ce se află pe muchia inferioară şi superioară a cadrului (practic altele nu sunt), pentru a scoate obiectivul
3. lipirea unui carton (mucava de 2mm) decupat după forma interiorului pentru a intra în locul unde era obiectivul. Lipirea cu poxipol şi acoperirea cu bandă adezivă neagră pentru a împiedica trecerea luminii înspre film. Cartonul are în mijloc o fereastră de 8x10mm realizată anterior montării. Aici s-a aşezat la distanţa de aproximativ 12mm de planul filmului dar se poate alege şi altă distanţă focală
4. realizarea stenopei într-o bucată de tablă de aluminiu (de 10x12mm) decupată dintr-o carcasă de lumânare de parafină (acel material este mai rigid decât staniolul dar uşor de perforat). Perforarea: s-a aşezat tăbliţa pe o placă de metal oţelos (eu am folosit faţa unui şubler); s-a împuns tăbliţa cu un bold, cât mai central posibil; s-a şlefuit cu o folie abrazivă de 600 (foarte fină) spatele tăbliţei pentru a se elimina materialul rezultat din împungere; s-a verificat circularitatea stenopei cu o lupă
5. tăbliţa cu stenopa astfel obţinută s-a lipit cu bandă adezivă neagră deasupra ferestrei din bucata de carton
6. s-au decupat două bucăţi de carton mucava de 2mm, cu forma şi dimensiunea din figura de mai jos, numite în continuare măşti
7. una din ele s-a lipit cu poxipol pe faţa aparatului
8. pe aceasta s-au lipit alte 3 bucăţi de carton după cum se vede în figura de mai jos cu gri închis. Acestea au rolul de a crea o distanţă între cele două feţe din carton

9. s-a lipit cea de-a doua mască de carton peste prima, practic pe cele 3 bucăţi de carton distanţor
10. s-a acoperit cu bandă adezivă neagră
11. dintr-o mapă tip plic din plastic negru, se decupează "obturatorul" care se introduce între cele două măşti

Fotografierea se face numai după trepied sau de pe un suport fix, ridicând şi coborând obturatorul. În acest caz, diametrul stenopei este de aproximativ 0.12mm, distanţa focală de 12mm, deci diafragma de f/100, unghiul de cuprindere pe diagonala cadrului de aproximativ 130 de grade iar cu film de ISO 100 la amiază cu cer senin se expune 1/2s. Mai jos sunt câteva fotografii ca exemplu şi o galerie completă puteţi vizita pe flickr.

Palatul Brâncovenesc de la Potlogi, t=1s, ISO 100

Laborator, t=2min, ISO 100

Zi înnorată, t=4s, ISO 100


t=6s, ISO 100


t=8s, ISO 400

t=6s, ISO 400

t=16s, ISO 400


Articol de Florian ISPAS